Evenimente > BILANȚ ȘI PERSPECTIVE, LA UN AN DE LA ÎNFIINȚAREA ALIANȚEI TIMIȘOARA UNIVERSITARĂ (ATU), 1 IULIE 2021

Membrii ATU

BILANȚ ȘI PERSPECTIVE, LA UN AN DE LA ÎNFIINȚAREA ALIANȚEI TIMIȘOARA UNIVERSITARĂ (ATU), 1 IULIE 2021

La împlinirea unui an de când universitățile timișorene și-au dat mâna, constituind Alianța Timișoara Universitară – ATU, care își propune să contribuie în mod relevant, printr-o strategie comună a celor patru universități publice din orașul nostru, la devenirea Timișoarei ca pol de referință pentru Europa Centrală și de Est, în data de 1 iulie 2021, la Baza sportivă 2 a Universității Politehnica Timișoara, a fost organizată Adunarea Generală a Alianței, prilej de sărbătoare, de bilanț, dar și de prezentare a viziunii pentru cel de-al doilea an de activitate, în care rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a preluat mandatul de președinte ATU de la prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.

În debutul întâlnirii, moderatorul acesteia, prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, prorector al Universității Politehnica Timișoara, a salutat oaspeții: rectorii, prorectorii și directorii școlilor doctorale din cele patru universități (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I” și Universitatea de Vest) și reprezentanții presei prezenți la eveniment.

Primul care a luat cuvântul, pentru a prezenta bilanțul primului an de activitate a Alianței, a fost prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și primul președinte al ATU:

prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babes

„Alianța Timișoara Universitară s-a creat în plină pandemie. A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar toate aceste greutăți au scos în evidență, în primul rând, solidaritatea dintre noi, care s-a văzut din primele momente. De la spații puse la dispoziție între universități pentru desfășurarea examenelor sau a altor activități, până la stabilirea relațiilor între conducătorii instituțiilor, cadre didactice sau colective de cercetare. Chiar dacă situația epidemiologică nu ne-a permis realizarea unor întâlniri față în față, iar colaborările au fost mai mult în mediul online, au fost demarate o serie de proiecte, cel mai important dintre acestea fiind HUB-ul de cercetare, în valoare totală de aproape 30 de milioane de euro, ce urmează să fie construit la Ghiroda, pe un teren de un hectar, alocat de Consiliul Local, pentru care s-au făcut pași importanți. În final acesta va avea patru corpuri de clădire pentru laboratoarele de cercetare alocate celor patru universități și un corp central, aici urmând să fie realizate proiecte de cercetare interdisciplinară. Îi urez succes rectorului Florin Drăgan și îl asigur de suportul tuturor pentru proiectele ce vor urma”.

În continuare, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, și-a prezentat viziunea și perspectivele la preluarea mandatului de președinte ATU:

conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara

„Acest moment reprezintă confirmarea că inițiativa noastră curajoasă rodește și devine un factor de dezvoltare comunitară tot mai puternic. Dacă ideea unei mai strânse colaborări între universitățile timișorene a fost vehiculată în mai multe rânduri pe parcursul ultimilor 30 de ani, și nu numai, putem afirma cu un sentiment sincer de mândrie și mulțumire că împreună am reușit să conturăm ceea ce știm că a început să devină un pol de coagulare și devoltare a orașului și a regiunii. Proiectul nostru și-a asumat încă de la început identificarea, susținerea și implementarea de proiecte educaționale, de cercetare științifică și comunitare de mare anvergură, cu iminente aplicații și transformări în viața publică a Timișoarei, județului Timiș și Banatului, în ansamblul său. Așadar, în anul care urmează, cu sprijinul dumneavoastră, doresc să intensificăm colaborările, să continuăm proiectele demarate și să începem unele noi. Viziunea mea pentru acest an de mandat de președinte al alianței presupune susținerea proiectului de cercetare-dezvoltare cu ADR Vest, dar și dezvoltarea în comun a unor programe de studiu multidisciplinare, la care să contribuie toate universitățile din Alianță. Unul dintre demersurile importante pentru acest an îl reprezintă sporirea atractivității Timișoarei ca oraș universitar. Acest concept poate fi conturat împreună cu Primăria și vizează dezvoltarea unei strategii comune care să atragă mai mulți studenți la Timișoara – din județe mai îndepărtate și din afara țării. De asemenea, consider că este esențial să ne asumăm rolul de pol de coagulare a acțiunilor desfășurate în contextul Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Orașul are nevoie de un model de colaborare, iar noi îl putem oferi. Mi-ar face plăcere să dezvoltăm împreună și responsabilitatea socială a universităților, fapt pentru care vă propun să reluăm activitatea Centrului de dezvoltare a antreprenoriatului social Timișoara. Putem deveni un exemplu de bună practică, iar vizibilitatea internațională pe care ne-ar aduce-o implementarea unor astfel de concepte de actualitate este în acord cu direcțiile de acțiune enunțate mai sus. Am toată încrederea în forța Alianței Timișoara Universitară de a consolida orașul, prin promovarea excelenței în educație, prin optimizarea folosirii în comun a resurselor materiale, umane și financiare, prin creșterea potențialului de dezvoltare în aria internațională a educației și cercetării științifice, astfel încât Timișoara să devină un centru universitar de referință pentru Europa Centrală și de Est.”

prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest

„A fost un an de pandemie, pe care l-am parcurs de la constituirea ATU, în care președinția rotativă a fost deținută de domnul profesor Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș, o alegere oportună pentru această perioadă de pandemie. La fel, salut preluarea președinției rotative de catre rectorul Universității Politehnica Timișoara, domnul profesor Florin Drăgan. Îmi doresc ca pentru următorii doi ani ATU să își realizeze performant misiunea, la un nivel mult mai înalt, pentru ca să potențăm calendarul TM2023, să transmitem autorităților locale toate soluțiile noastre, pentru ca aleșii locali să conștientizeze că, fără un centru universitar puternic, nu vom putea progresa ca oraș și comunitate. Am asteptari mult mai mari din partea autorităților locale, pentru o implicare reală în parteneriatul cu ATU. La fel, pot să reafirm deschiderea totală pe care o au universitățile din ATU pentru a acorda administrației expertiză specializată. Nu mai poate fi concepută dezvoltarea orașului în absența parteneriatului dintre universități – mediul de afaceri și administrație, ca montaj instituțional în care se consolidează strategiile și se derulează proiectele de viitor, chiar dacă sunt conștient că universitățile sunt aflate în postura de a sublinia permanent că acest parteneriat mai are spațiu de evoluție spre maturizare. Ne aflăm la un an de când am constituit oficial ATU, iar comunitatea noastră cred că are acum toate motivele pentru a vedea în alianța noastră un atu net al Timișoarei”, a fost mesajul transmis de rectorul Universității de Vest, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

prof.univ.dr.ing. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”

„Înființarea, în urmă cu un an a Alianței Timișoara Universitară a fost un fapt istoric în orașul nostru, prin care instituții de referință pentru oraș, regiune și chiar țară și-au dat mâna, într-un demers unic, dovedind cel mai puternic spirit  de solidaritate. Universitățile timișorene membre ale alianței nu sunt concurente, ci complementare și pot oferi soluții, prin expertiza pe care o au, fiecare în domeniul său, pentru toate problemele orașului. Suntem aici o familie mare, reunită, care are menirea de a aduce soluții, iar vocea autorizată a universitarilor trebuie să se facă mai mult auzită și ascultată în societate. Prin proiectele pe care le poate genera, Alianța Timișoara Universitară poate atrage mai multe surse de finanțare, ceea ce ar însemna o mai bună perspectivă pe care să o oferim tinerei generații, de a rămâne în Timișoara. Faptul că acum suntem aici, împreună, și gândim proiecte de viitor este poate cea mai mare realizare de până acum. Singurul meu regret este că această Alianță nu a fost creată mai demult”, a precizat rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”, prof.univ.dr.ing. Cosmin Alin Popescu.

 

Reuniunea s-a încheiat cu tradiționala poză de grup, declarații de presă și un moment artistic susținut de îndrăgitul cuplu format din Maria Hojda și Horia Crișovan.

Galerie foto: