Smart Diaspora_proiectie opera_1920x1080

Membrii ATU

Universitatea Politehnica Timisoara

Noutăți

ATU in cifre

1
Universități
1 +
Specializări
1 +
Studenți
1 +
Cadre didactice

PROF.UNIV.DR. OCTAVIAN CREȚU

Rectorul Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara

Profesor, Medic, Coleg – viziune pentru performanță

A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF „Victor Babeș” din Timișoara în anul 1991, a obținut titlul științific de Doctor în Științe medicale, iar din anul 1994 și-a început cariera didactică în cadrul UMFVBT. Între anii 1997–1998 a obținut o supraspecializare în Chirurgie și Transplant Hepatic la Centrul Hepato-Biliar Paul-Brousse, Universitatea XI Paris-Sud din Paris, Franţa.

Pe parcursul carierei profesionale în domeniul medical și educațional, a dobândit experiență managerială prin funcțiile de Șef al Clinicii Chirurgie Generală I din cadrul SCMUT, Șeful Disciplinei de Semiologie Chirurgicală I și Chirurgie Toracică, Manager al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Prorector Dezvoltare Academică în cadrul UMFVBT  și Președinte al Senatului UMFVBT.

În prezent, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

CONF.UNIV.DR. FLORIN DRĂGAN

Rectorul Universității Politehnica Timișoara

Conf.univ.dr.ing Florin DRĂGAN este rectorul Universității Politehnica Timișoara din martie 2020, a fost prorector responsabil cu procesul de învăţământ (2016-2020) și a ocupat numeroase funcții de reprezentare de-a lungul carierei academice și antreprenoriale.

Activitatea sa managerială se remarcă prin atenția acordată resursei umane, prin curajul implementării unei schimbări de paradigmă de cultură organizațională, prin preocuparea constantă pentru digitizarea întregii universități, pentru îmbunătățirea comunicării dintre diferitele structuri ale universității și pentru creșterea sentimentului de apartenență la o organizație puternică.

La nivel de oraș, rectorul UPT este un factor de coeziune și progres, fiind un promotor al bunei colaborari dintre universități, instituții și companii.

În calitate de președinte ATU (iunie 2021-iulie 2022) a inițiat evenimente dedicate apropierii dintre echipele de management ale celor patru universități, cu scopul concretizării unor proiecte comune, și a propus comunității conceptul ATUTM 1.0. S.T.A.R.T. (Strategia de Transformare și Actualizare a Realității Timișorene).

În calitate de antreprenor, a fondat Intelligent Software Systems Ltd., o companie software de success, care a fost achiziționată de grupul Access în 2018.

PROF.UNIV.DR. MARILEN PIRTEA

Rectorul Universității de Vest din Timișoara

Marilen Gabriel Pirtea este rectorul Universității de Vest din februarie 2012, iar din decembrie 2016 este deputat în Parlamentul României. În prezent este Consilier Onorific al Primului Ministru al României, însărcinat cu integrarea universităților românești în spațiul european al educației și cercetării.

Ca profesor și cercetător, conducător de studii doctorale în domeniul Finanțe, a publicat numeroase cărți, articole și studii științifice, a fost manager sau membru în echipe ale unor proiecte de cercetare sau dezvoltare instituțională. Activitatea științifică și profesională este completată de participarea în organismele de conducere ale diverselor organizații naționale și internaționale (Vicepreședinte al CNR din România; Prim vice-președinte AFER, Vicepreședinte al Comisiei de Științe Economice și Administrarea Afacerilor (27) – Ştiinţe sociale din cadrul CNATCU; Vice-președinte A.G.E.R. la nivel național; etc).

Marilen Gabriel Pirtea a susținut prelegeri în domeniul guvernanței corporative și a finanțării companiilor, fiind invitat la diverse universități din Italia, Spania, Serbia, SUA, Slovenia, Marea Britanie, etc.

Numeroase instituții și organizații i-au acordat distincții, premii și diplome de excelență, dl. Pirtea devenind una dintre vocile importante din mediul educațional românesc. În acest context, a contribuie la promovarea principiilor educației de calitate care poate sta la baza unei dezvoltări sociale, culturale și economice durabile a României.

PROF.UNIV.DR. COSMIN POPESCU

Rectorul Universității de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României" din Timișoara

Decan al Facultății de Agricultură în perioada 2012-2016, reprezintă universitatea la nivel local, național, internațional și coordonează activitățile în cadrul acesteia începând din anul 2016. Desfășoară activități didactice și de cercetare în cadrul Departamentului Dezvoltare durabilă și Ingineria Mediului, având competențe în domeniile Cadastru, Topografie, Geodezie și Management.

Este licențiat în Ingineria mediului la USAMVB Timișoara, Științe economice la UVT și Topografie minieră la Petroșani, a efectuat studii aprofundate și de master în străinatate și în țară: Teledetecție și utilizarea imaginilor satelitare în agricultură la ENSA Rennes-Franța, Management în agricultură, Topografie minieră informatizată și cadastru. A participat în numeroase proiecte de cadastru, urbanism și amenajarea teritoriului, proiectare de infrastructură, protecția mediului, planuri de orientare socio-economică și în echipe de cercetare în cadrul unor contracte, granturi sau contracte de consultanță.

Activitatea de cercetare este reflectată în numeroase cărți de specialitate, cursuri universitare, articole, studii şi lucrări științifice, publicate în volume ale unor manifestări ştiinţifice naţionale sau internaţionale și reviste de specialitate.